Japonezii ,in educatia lor milenara au invatat ca a rupe o floare poate fi o crima iar daca faptul se produce considera ca au obligatia morala sa le redea viata in noul lor mediu care poate fi o vaza sau orice alt recipient simbolic.
Rafinamentul unei astfel de simtiri ne este strain noua europenilor si probabil si celorlalti locuitori ai pamantului,de aceea imitatiile care se practica a trebui sa fie urmate si de o schimbare a mentalitatilor noastre si chiar a metabolismului.
Drumul de la imitatiile kitcioase la forme mai evoluate de aranjamente florale ale europenilor nu pot fi numite ikebana= arta de a da viata florilor, pentru ca ne despart de japonezi secole de exercitiu ritualic ,de traire integrata in filosofia lor in care omul este centrat bine intre cer si pamant.
Nu stigmatizez metabolismul si educatia noastra ,afirm doar ca este dificil sa creezi o ikebana cum este imposibil sa reproduci un Rembrandt.Eu exersez de pest 25 de ani si cu fiecare aranjament floral identific subtilitati si fosibilitati infinite de exprimare a unor trairi tot mai rafinate.Simplitatea nascuta din educatie estetica temeinica este relativ noua pentru multi dintre noi,obisnuiti cu simetrii exacte,opulenta otentativa si culori stridente,adica exact opusul unei culturi care traieste din esteticul asimetriilor,simplitatii si elegantei liniilor si formelor si discretia exprimarii.
Nicita Stanescu consider ca s a apropiat mult prin exprimarile minunatei sale poezii de rafinamentul ikebanei relevante fiind versurile din titlu.
Intotdeauna am considerat ca o persoana ce daruieste alteia o floare ar trebui sa se gandeasca de 2 ori...poate se razgandeste si cumpara o floare in ghiveci :)
RăspundețiȘtergereAdmiratie. Recunoasterea noastra politicoasa a asemanarii altcuiva cu noi insine.Doua lucruri umplu sufletul cu vesnic noua si adânca admiratie si veneratie cu cât mai des si mai staruitor gândirea umana se indreapta spre ele: cerul instelat deasupra mea si florile.Dragostea de frumusete este inseparabila de sentimentul mortii. Caci tot ce ne rapeste simturile in fioruri de admiratie ne ridica intr‑o plenitudine de sfirsit, care nu e decât dorul arzator de a nu supravietui emotiei.
RăspundețiȘtergere